De asemenea, Sergiu Lucinschi a fost obligat de instanță să achite către Alexandru Horpoș, parte civilă în cauză, despăgubiri de 50.000 euro și 13.755 cu titlu de daune materiale.
Decizia poate fi contestată de procurori, dar și de cei vizați.
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop și de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoș să îi dea patru milioane de euro, pentru a-și retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracțiuni, printre care și gestiune frauduloasă.
De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracțiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracțională pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro către Lucinschi, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, „sub imperiul constrângerilor repetate”, susțin procurorii.
Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe același om de afaceri, l-ar fi sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcție de cum decurgeau discuțiile pentru remiterea banilor.